Casa Fericirii

revista ta de bucurii

Ceaiuri vindecătoare

Nimic nu încălzește corpul și sufletul ca o cana de ceai fierbinte, in timp ce inhalați mirosurile sale, sorbiți-l încet. De ce să ne oprim la bauturile cofeinizate când lumea plantelor ne poate aduce arome deliciose, substanțe nutritive și sănătate?

00tea melissa-deakin-photography

Ceaiurile din plante ne oferă posibilitatea, în zilele aglomerate, de a reflecta, de a ne echilibra si chiar de a ne reafirma. Ați putea chiar gândi, in timp ce beți: „Imi hrănesc sistemul imunitatar (la nivel, nervos, digestiv etc.)”.
Plante vrac pe care le gasim în magazin sunt foarte bune și oferă posibilitatea de a selecta exact ceea ce iti doresti. Este posibil să găseşti chiar în curte câteva plante sălbatice (care nu au văzut pesticide în ultimii ani), care poate fi folosit ca ceai!
Păstrați plantele uscate într-un borcan de sticlă sau un recipient etanș, non-plastic și etichetat. Depozitarea ierburilor in apropierea surselor de lumină și căldură (cum ar fi  pervazul, soba) pot deteriora calitatea plantelor repede. Păstrați ceaiurile într-un dulap unde pot fi protejate și unde își vor conservarea mai bine aromele și proprietățile terapeutice. Natura ne oferă foarte multe plante în fiecare an, nu achizitionati, însă, mai mult decât este probabil să utiliza-ți în cursul anului.

Când faceți ceai folosiți apă rece proaspătă. Evitați vase de aluminiu, acesta este un metal moale și nociv . Cele mai bune alegeri sunt vasele din sticlă, fontă, oțel inoxidabil sau vasele emaiate.

Cei care nu au filtre de ceai, iși pot procura bile de ceai sau infuzatoare, din magazinele de profil. Acestea sunt ustensile perforate care pot fi umplute cu ierburi, și plasate într-un ceainic sau oală de apă timp de aproximativ zece minute. Acest modalitate de infuzare este cea mai bună pentru frunze și flori. Ceaiul poate fi îmbunătățit cu un dram de miere sau  cu sucul de la o lămâie proaspătă.

Urmăriți să folosiți cât mai multe plante. Plantele medicinale pot avea efecte puternice și  pentru că sunt naturale, de aceea este înțelept  să aflăm cât mai multe despre proprietățile lor. Câteva plante ce ne-ar putea fi foarte utile :


Semințele de anason (Pimpinella anisum) sunt un membru al   Familiei
Apiaceae (patrunjelul). Au o aromă minunată pentru cei cărora le plac dulciurile și nu doresc calorii în plus. Semințele de anason ajută la digestie și împrospătează respirația.
Florile de musetel (Matricaria 00tea Health-Benefits-of-Chamomilerecutita) sunt membri ai Familiei Asteraceae(Margareta). Gustul este placut, ușor amar cu o aromă care amintește de mere. Musetelul calmeaza nervii si stomacul.
Rădăcina de ghimbir (Zingiber officinale) este un membru al Familiei Zingiberaceae (Ginger). Această rudă a cardamonului și curcumei este reîmprospătează și încălzește. Îmbunatațeșteastfel  circulația  mâinilor și picioarelor. Este una dintre cele mai bune plante pentru îmbunătățirea digestiei și greață (inclusiv rău de mișcare). Îl putem considera un aliat după masele de sărbători.
Frunzele de Roiniță (Melissa officinalis), un membru al  Familiei Lamiaceae (Mint), are o aromă de lamâie, iubit in general, de toată lumea. Despre Roinița se spune că elevează și calmeazăpersoanele hiperactive și  îmbunătățește focalizarea.
Frunzele de zmeur (Rubus specii), un membru al Familiei Rosaceae (Rose), rudă cu căpșunile au un gust similar cu ceaiul negru, deși fără  cafeină. Sunt bogate în minerale precum calciu, magneziu și fier.
Macesele (specie de Trandafir) au un gust de tartă și sunt surse naturale de vitamina C si flavonoide, care ajuta la intarirea capilarelor organismului.

Menta (Mentha piperita) este unul din mulții membrii ai delicioasei Familii
Lamiaceae (Mint) Are un gust  proaspăt și este folosit de mii de ani ca un stimulent blând, și pentru a calma stomacul deranjat.

00tea-12096-1280x800

Invită-ți cea mai buna prietenă la un tee-party 🙂  incercati noi și diverse arome!!! Puteți să descoperiți astfel împreuna ceaiul favorit!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Februarie 12, 2015 de în Leacuri, plante, sfaturi diverse şi etichetată , .
%d blogeri au apreciat asta: